mi-e dor

Iar mi-e dor de tine. Stii ca am acoperit ecranul telefonului cu saruturi dupa ce am vorbit cu tine? Dupa care l-am strans tare in brate, ca si cum ar fi putut sa imi dea siguranta si caldura pe care mi le da imbratisarea ta cand imi soptesti “vino aici” si ma strangi tare, ca si cum ti-ai lua tot aerul de care ai nevoie din stransoarea aia. Imi iubesc telefonul pentru ca din el se aude vocea ta si pe ecranul lui imi apar cuvintele tale.

Ce bine ca ai lucruri lasate pe la mine. Te simt peste tot prin casa. Cred ca si tu ai multe de-ale mele cu tine… nu stiu ce, dar trebuie sa fie pentru ca sa iti simt lipsa in felul asta. Au trecut 3 zile si mai sunt 20 Dar nu ma mai gandesc acum ca ma urc pe pereti

Noapte buna uratule. Si sa stii inca o data ca e cineva la un milion de kilometri departare careia ii e un dor nebun de tine.

De ce e altfel acum

Problema e ca nu mai pot sa vad dincolo de tine. Ma gandeam aseara la tine, si imaginea ta mi-a aparut cu o intensitate debusolanta. Si mi-am dat seama ca atunci cand m-ai luat in brate mi-ai acoperit, protector, tot universul cunoscut. Si daca vreodata ai sa pleci, va trebui sa imi construiesc alt univers pentru ca cel de acum e atat de impregnat de tine incat va trebui sa ti-l dau. Chiar daca tu nu vei sti niciodata ca il ai.

in seara asta

te iubesc uratule. Da, e prima oara in 26 de ani cand cuvintele astea doua ma macina in interior atat de mult, incat nu mai ramane nimic in urma lor si raman ele singura forma de comunicare, singura idee pe care, ca de atatea alte ori, ma simt capabila sa o sintetizez. Ca si acum. Si totusi mi se opresc in gat, ca de fiecare data, si nu iese decat un oftat si o imbratisare atat de stransa incat ma intrebi mirat ce s-a intamplat. Nimic din ce nu s-a mai intamplat si ieri si nu se va mai intampla si maine . Incoerenta, ca si sinceritatea, sunt de la vin. Sa ma ierti.

Poate alta data…

dor

Stii, cateodata mi se face un dor insuportabil de tine. Atat de dor incat imi vine sa urlu fiindca mi se pare singura forma suficient de puternica de eliberare. Si cum as putea sa iti spun? Ma gandesc sa iti trimit un mesaj, dar ce poate sa iti explice un biet mesaj? Nu as putea nici macar sa iti desenez. Nu are o forma dorul asta, dar il simt cum se raspandeste peste tot prin mine, simt cum fiecare particica mica mica din mine se gandeste la tine si iti simte lipsa cu o intensitate care aproape ca doare fizic. Daca nu m-ar opri treaba aia plicticoasa pe care majoritatea muritorilor o numesc bun simt sau in diverse alte moduri mascate, as fi in tren acum. Ce daca e o dementa. Fiecare dintre noi are voie sa fie nebun o data in viata. Undeva, candva, cineva a decis ca tu o sa fii nebunia mea. Dumnezeul nebunilor si cel al indragostitilor lucreaza mana in mana. (Cel al betivilor si-a luat liber cred).

Si uite cum iar stau acum si insir fraze aiurea. De fiecare data vin atat de intins la laptop, convinsa fiind ca am tot ce imi trebuie ca de data asta sa scriu tot ce simt. Intr-o poezie. Si imi dau seama ca habar nu am cum. Nu pot sa scriu despre ceea ce simt cu aceleasi cuvinte pe care le folosesc in orice alta situatie din viata. Cu aceleasi cuvinte cu care spun ca trebuie sa cumpar paine sau ca s-a scumpit benzina. Mi-ar trebui niste cuvinte noi si necunoscute, pe care nu le-a mai folosit nimeni vreodata si pe care nici nu va indrazni altcineva sa le foloseasca altadata pentru altceva. Dar nu le am. Poate ca intelegi oricum. Cand te tin in brate. Sau poate chiar cand iti spun ca trebuie sa iau paine sau ca s-a scumpit benzina.

Mi-e dor de tine. E doar o zi, dar am nevoie de tine inapoi.

Somn usor din nou :*