No more :)

Si uite asa, cu un simplu comentariu, s-a scurs toata ura. Cumva s-a smuls un dop de undeva din mine si i-a dat drumul. Puff!! Who am I to judge people? A fost si frumos, a fost si urat, important e ca a fost. Trebuia sa trec prin toate extremele pentru ca asa sunt eu. Setting mood “inlove with life” again. Zen frate.

right back atcha

Pai da. Stiam eu ca asa se intampla. Cum spuneam si mai demult; nu imi purtati mie de grija, eu sunt tare. Eu nu am sentimente. Mie imi trece repede. Puteti sa imi faceti orice, nu sunt mironosita ca altele. Si stii ceva? Mai bine ca tu crezi asta. Prefer, ca de obicei, sa fiu calau decat victima. Mai bine sa crezi ca nu imi pasa decat sa crezi ca sufar ca idioata. Nu as vrea, doamne fereste, sa te simti vinovat. Nu ai de ce la urma urmei. Nu mi-ai facut nimic. Si, ai si tu dreptate: de ce sa sufere doi acolo unde poate sa sufere doar unul? Fair enough.

Cum mi s-a implinit o dorinta

Ca sa explic ce voiam sa spun aici…

Stii ca urmeaza sa pleci la munte in doua saptamani. Ai vrea, normal, sa vina si el. Te dai si peste cap sa il convingi, fara sa fie bineinteles evident ca ti-ai dori asta mai mult decat orice momenten (sau cel putin asa speri tu). Iti spune, in sfarsit, ca vine. Bucurie mare, topai prin camera, dai o petrecere in sinea ta!!! Desi, fireste, in exterior te dai nepasatoare rau, gen “fine, whatever man, I don’t give much of a shit you know”

Si incepi sa te gandesti. Veti fi multi, la gramada. Nici urma de intimitate. Dar, poate, la un moment dat seara, te vei strecura si vei iesi din cabana. Si vei sta acolo in zapada si te vei uita visatoare si melancolica la stele. Si el, bineinteles, va observa ca lipsesti si va veni dupa tine. Si veti sta impreuna uitandu-va visatori si melancolici la stele si ascultand linistea, si poate va veti declara dragostea eterna si chestii.

Si te gandesti, si te gandesti, si ti se pare foarte frumos si in acelasi timp foarte putin probabil sa se intample. Si totusi seara, la cabana, la un moment dat iti aduci aminte si zici “wtf???” si iti iei geaca si anunti ca iesi sa iei un pic de aer. Si stai acolo in zapada si te uiti visatoare si melancolica la stele. Si el, bineinteles iese dupa tine, nu neaparat pentru ca observa ca lipsesti ci pentru ca l-ai anuntat destul de evident ca urmeaza sa iesi. Asta nu mai conteaza. Si vine si se aseaza langa tine si va uitati impreuna visatori si melancolici la stele si ascultati linistea un timp nu foarte lung, pentru ca la un moment dat din cabana mai iese prietenul lui cel sociabil, care se posteaza in picioare langa voi, plescaind si plin de chef de discutii. Si nu mai pleaca timp de 20 de minute, perioada in care tu, zgribulita si degerata, iti imaginezi cele mai sadice pedespse pentru vorbaret si implori toti zeii sa il ia odata de acolo. Si cand in sfarsit se da dus din cauza frigului, clar iti dai seama ca intre timp s-a dus si mama vrajii si esti foarte fericita cand apare ala micu doar in pulover afara si el spune “hai sa intram ca uite, raceste asta micu”. Pentru ca intre timp nu mai erai nici visatoare, nici melancolica, doar inghetata pana in maduva oaselor, iritata si usor sictirita.

Si uite asa, nu poti sa te plangi ca nu ti s-a indeplinit dorinta. Nu? Ca sa citez comics-urile mele favorite, karma’s a bitch, but she has helluva sense of humor.