tot bolboroseli

Iar ma stresez aiurea. Stiu, adica ma fortez sa cred asta mai bine zis. Adica banuiesc ca asa e. Sau sper. Sau cred. Oricum, asa e. Nu? Problema e ca nu stiu ce sa fac. Nu stiu daca trebuie sa fac ceva. Nu stiu cum sa ma comport. Nu stiu daca nu cumva gresesc. Am oroare de gandul ca as putea sa joc din nou gresit. Dar oare am jucat vreodata gresit? De ce nu exista cineva care as poata raspunde la toate nelamuririle astea? Oare astept prea multe? Oare visez prea mult? Oare sunt atat de incordata in cautarea unei certitudini incat imi scapa certitudinea de langa mine?

Si m-am oprit din scris 5 minute si din nou am fost napadita de “daca”. Daca sunt prea facila? Daca sunt prea draguta? Daca sunt prea indragostita? Daca sunt prea tandra, daca sunt sufocanta, daca ar trebui sa o las mai moale? Sau, daca sunt prea rece? Daca nu sunt suficient de atenta? Daca sunt dracu mai stie cum?

Ma simt al naibii de slaba si de vulnerabila. In seara asta mai ales. Sunt ca un rezervor. Si acum mi s-a aprins becul ala cu o pompa de benzina. Am nevoie sa ma uit din nou in ochii tai, sa vad din din nou ceea ce se pare ca vad de fiecare data de ma face sa cred si sa uit de toate nesigurantele. Am nevoie sa ma uit mult, pana cand simt ca as exploda daca m-as mai uita inca o secunda. Am nevoie sa ma tii iar de mana, sa ma strangi iar in brate ca si cum n-ai mai vrea sa plec niciodata, sa dansezi iar cu mine, cu corpul atat de aproape de al meu incat cuvantul aproape e deja depasit in a incerca sa descrie cat de aproape, si cu fruntea atat de lipita de a mea incat as putea sa iti aud gandurile, si in general facandu-ma sa uit ca mai exista ceva in lume in afara bratelor cu care ma strangi si ma invarti in ritmul muzicii (muzica? ce muzica?…) Si dupa toate astea sa ma ierti daca ignor ce mi-ai spus si vreau sa simt ca e ceva mai mult… (Oricum nu am crezut niciodata nimic din ce mi-ai spus, cand nu mi-a convenit.) Dar trebuie sa intelegi ca nu as putea sa dorm noaptea daca nu as simti asta.

Stii, cred ca unele din momentele cele mai fericite le am atunci cand mergem acasa cu taxiul, cand ma sprijin cu capul de umarul tau si imi aduc involuntar aminte de o vreme cand tot ce aveam erau momentele astea si as fi vrut sa tina o vesnicie… Stii ca reclama aia la Timisoreana cu “Povestea merge mai departe” e inca acolo? I-am zambit zilele trecute, un pic mai fericita decat ii zambisem acum 7 luni si ceva… Fusese un semn bun

S-a stins becul. Stii cum e, se aprinde inainte de vreme daca accelerezi. Am incetinit la loc. Stiu ca daca ai fi langa mine m-ai lua in brate si mi-ai spune ca totul o sa fie bine.

Somn usor acum :-*

still there

Just for the record, esti inca aici. Pe undeva prin mine. Peste tot de fapt. Sunt recunoscatoare totusi celor trei dumnezei ai mei, pentru ca nu stiu care din ei a lucrat mai intens aseara cand mi s-a facut rau si apoi am adormit inainte sa apas pe send la mesajul “Te rog uita pt totdeauna msj asta, dar te iubesc…”. L-am gasit pe ecranul telefonului dimineata. Thank you. Urasc ideile astea care par atat de bune la anumite momente ale noptii.

Si totusi, esti inca aici. Nu-i nimic. Astept sa pleci. O sa pleci pana la urma. De tot. Si la propriu si la figurat. Imi fac eu de lucru pana atunci. Problema e ca am obosit si incepe sa se vada. Am obosit sa ma prefac indiferenta fata de tine si prietenoasa fata de ea. Nu-i nimic, am doua zile pauza sa am odihnesc. Luni o luam de la capat. Si intr-o buna zi o sa ma trezesc de dimineata si o sa remarc ca indiferenta a ajuns reala.

i know just how to whisper
and i know just how to cry
i know just where to find the answers
and i know just how to lie

i know just how to fake it
and i know just how to scheme
i know just when to face the truth
and then i know just when to dream

and i know just where to touch you
and i know just what to prove
i know when to pull you closer
and i know when to let you loose

and i know the night is fading
and i know the time´s gonna fly
and i never gonna tell you everything i gotta tell you
but i know i gotta give it a try

and i know the roads to riches
and i know the ways to fame
i know all the rules and then i
know how to break them
and i always know the name of the game

but i don´t know how to leave you
and i´ll never let you fall
and i don´t know how you do it
making love out of nothing at all

out of nothing at all
out of nothing at all
out of nothing at all (making love)
out of nothing at all (making love)
out of nothing at all (making love)
out of nothing at all

every time i see you all the rays of the sun
are streaming through the waves in your hair
and every star in the sky
is taking aim at your eyes like a spotlight

the beating of my heart is a drum and it´s lost
and it´s looking for a rythm like you
you can take the darkness from
the pit of the night
and turn into a beacon burning endlessly bright

i gotta follow it
cause everything i own, now
it´s nothing till i give it to you

i can make you find your power
i can make you lose your fear
i can make your body do some very magical things
i´ll make your inhibitions all disappear
i can make tonight forever
or i can make it disappear by the dawn
and i can make you every promise
that has ever been made
and i can make all your demons be gone

but i´m never gonna make it without you
do you really wanna see me crawl
and i´m never gonna make it like you do
making love out of nothing at all

(making love) out of nothing at all
(making love) out of nothing at all
(making love)

out of nothing at all (making love)
out of nothing at all (making love)
out of nothing at all (making love)…

nu, nu pot sa accept… inca

Ma intrebai daca “acceptarea unui lucru pe care nu il poti schimba nu face ca…” nu mai stiu continuarea intrebarii pentru ca din ce tin minte eram oarecum ocupata in perioada aia sa inghit de multe ori in sec si sa urmaresc cu atentie desenele de pe tavanul cafenelei dragute in care ne aflam. Presupun ca era oricum ceva de genul “…face ca lucrurile sa fie mai usoare?”. Ce ironic sa ma intrebi tocmai tu asta, sustinatorul inexistentei logicii si normalitatii din sentimente. Fireste ca obiectiv si la rece privind aveai dreptate, si ce frumos ar fi sunat cuvintele astea iesind din gura mea, acum ceva timp. Si sa stii, capul meu ar fi de acord cu treaba asta, dar ii e frica de faptul ca va fi dat de toti peretii in momentul in care va da verdictul.

Bolboroseli de indragostita (2)

As vrea sa trec cu mai multa demnitate de situatia asta. Chiar as vrea. In fiecare dimineata imi adun demnitatea de prin praful din colturile camerei, de prin buzunarele hainelor pe care nu le-am mai purtat din perioada in care eram inca o fetita fericita si cu capul pe umeri, de printre filele cartilor pe care le citeam altadata. Dar, vezi tu, nu se aduna suficienta. Ar fi de ajuns daca nu ar trebui sa te vad zilnic, daca nu ai fi 9 ore din 24 intr-o ingrijoratoare apropiere de mai putin de 100 de metri de mine, daca nu ne-am vorbi si scrie intr-una. Pe cand asa…

As putea, bineinteles, sa pun punct tuturor acestor mijloace de comunicare intr-un mod radical… dar stii ca sunt prea slaba. (Si nici macar nu tin regim, ca altele.) Nu vezi ca pana si viata ma impinge la un milion de kilometri de tine si nu pot sa plec? Nu pot sa plec de bunavoie. Not anymore.

Era usor sa fac pe grozava cand eram in partea cealalta a lumii, sa imi dovedesc in fel si chip ca nu imi mai pasa. Dar daca nu imi pasa, explica-mi tu ce de dupa primele doua pahare de whisky incepeam sa spun oricui se afla prin preajma povestea baiatului care mi-a frant inima cand m-a scos la vin intr-o vineri seara… Aha, stiu, nu imi pasa pentru ca am avut aventuri!!! Dar, vezi tu, mi-am dat seama abia acum ca sunt aventuri pe care le ai doar ca sa uiti… si apoi mai sunt aventuri pe care le ai pentru ca nu ai uitat nimic de fapt.

O sa ajung ca o drogata. Stiu ca ar trebui sa incetez cu toate astea, sa ma scutur dracului odata si sa trec mai departe, asa cum mi-am propus de atatea ori, dar acum e seara, sunt saturata… maine insa o sa am nevoie din nou de doza mea zilnica de tine. Intre noi s-a terminat totul de atatea ori inainte sa inceapa, incat simt ca redefinesc notiunea de sfarsit. Si totusi e de-ajuns sa te vad o data cu zambetul ala nehotarat, pe care il iubesc si il urasc in acelsi timp, si totul reincepe.

Si tu? Tu habar nu ai, plutesti in sferele tale. Te-ai asigurat ca tu nu o sa suferi, esti ingrijorat un pic ca el sa nu sufere (sunt sigura ca iti pasa foarte mult, de fapt, stiu, e sentimentul de solidaritate masculina), despre ea te-ai lamurit ca nu sufera, oricum NU din cauza ta… Gata. Hello, n-ai uitat nimic? De mine cui mama naibii ii pasa daca sufar sau nu? Cum poti sa fii atat de inconstient incat sa iti pui melodia asta in status? Nu te gandeai ca o sa ma apuce plansul cand o sa ii aud versurile, nu? Well, think again.

In fine. Ca sa imi termin ideea cu care incepusem, as vrea sa pot sa nu mai am de-a face nimic cu tine, sa nu te mai vad, sa nu iti mai vorbesc, si cand ne intalnim accidental sa iti arunc un “buna” superior cu atitudinea pe care ar avea-o, probabil, regina Angliei. In schimb, iti raspund prietenos si razand in hohote si la telefon, si la mesaje, si cand te vad ma comport, citez, “ca o scolarita prostuta”. Si nu pot nici macar sa te urasc pentru ca ai facut asta din mine. Well, then.