Iar ma stresez aiurea. Stiu, adica ma fortez sa cred asta mai bine zis. Adica banuiesc ca asa e. Sau sper. Sau cred. Oricum, asa e. Nu? Problema e ca nu stiu ce sa fac. Nu stiu daca trebuie sa fac ceva. Nu stiu cum sa ma comport. Nu stiu daca nu cumva gresesc. Am oroare de gandul ca as putea sa joc din nou gresit. Dar oare am jucat vreodata gresit? De ce nu exista cineva care as poata raspunde la toate nelamuririle astea? Oare astept prea multe? Oare visez prea mult? Oare sunt atat de incordata in cautarea unei certitudini incat imi scapa certitudinea de langa mine?
Si m-am oprit din scris 5 minute si din nou am fost napadita de “daca”. Daca sunt prea facila? Daca sunt prea draguta? Daca sunt prea indragostita? Daca sunt prea tandra, daca sunt sufocanta, daca ar trebui sa o las mai moale? Sau, daca sunt prea rece? Daca nu sunt suficient de atenta? Daca sunt dracu mai stie cum?
Ma simt al naibii de slaba si de vulnerabila. In seara asta mai ales. Sunt ca un rezervor. Si acum mi s-a aprins becul ala cu o pompa de benzina. Am nevoie sa ma uit din nou in ochii tai, sa vad din din nou ceea ce se pare ca vad de fiecare data de ma face sa cred si sa uit de toate nesigurantele. Am nevoie sa ma uit mult, pana cand simt ca as exploda daca m-as mai uita inca o secunda. Am nevoie sa ma tii iar de mana, sa ma strangi iar in brate ca si cum n-ai mai vrea sa plec niciodata, sa dansezi iar cu mine, cu corpul atat de aproape de al meu incat cuvantul aproape e deja depasit in a incerca sa descrie cat de aproape, si cu fruntea atat de lipita de a mea incat as putea sa iti aud gandurile, si in general facandu-ma sa uit ca mai exista ceva in lume in afara bratelor cu care ma strangi si ma invarti in ritmul muzicii (muzica? ce muzica?…) Si dupa toate astea sa ma ierti daca ignor ce mi-ai spus si vreau sa simt ca e ceva mai mult… (Oricum nu am crezut niciodata nimic din ce mi-ai spus, cand nu mi-a convenit.) Dar trebuie sa intelegi ca nu as putea sa dorm noaptea daca nu as simti asta.
Stii, cred ca unele din momentele cele mai fericite le am atunci cand mergem acasa cu taxiul, cand ma sprijin cu capul de umarul tau si imi aduc involuntar aminte de o vreme cand tot ce aveam erau momentele astea si as fi vrut sa tina o vesnicie… Stii ca reclama aia la Timisoreana cu “Povestea merge mai departe” e inca acolo? I-am zambit zilele trecute, un pic mai fericita decat ii zambisem acum 7 luni si ceva… Fusese un semn bun 
S-a stins becul. Stii cum e, se aprinde inainte de vreme daca accelerezi. Am incetinit la loc. Stiu ca daca ai fi langa mine m-ai lua in brate si mi-ai spune ca totul o sa fie bine.
Somn usor acum :-*
