Tu nu intelegi ca sunt plina de tine, nu? Sunt atat de plina de tine incat a ramas prea putin loc pentru celelalte lucruri care ar putea sa imi ia gandul de la tine; e un cerc din ce in ce mai vicios. Ai devenit viciul meu favorit.
Aveam atatea intrebari despre cum e cu dragostea, atatea convingeri ferme ca nu exista si ca nu va exista niciodata pentru mine. Nici acum nu cred cu fermitate ca sunt indragostita asa cum as putea sa fiu… dar sunt oricum cu mult mai aproape. Si tu nu stii. Sau stii? Ar fi mai bine sa stii? Ai vrea sa stii? Ar schimba cu ceva lucrurile daca ai sti? Si in ce fel?
Mi-e frica de ceea ce simt. Mi-e frica de faptul ca va fi cea mai mare dezamagire din viata mea. Si totusi merg inainte. Fiindca e frumos. E frumos sa imi vina sa cant in fiecare dimineata, e frumos sa adorm cu povesti in gand, e frumos sa imi bata inima cu cea mai mare putere cand esti in preajma mea, e frumos sa rad de bucurie de cate ori ma suni. E frumos sa imi vina sa plang cand am impresia ca devii rece, e frumos sa ma intristez cand am cate un reality-check, e frumos sa ma uit dupa ea cu priviri care ar putea ucide, si asta fiindca stiu ca in curand voi rade iar. E frumos tot amalgamul asta incredibil de sentimente pe care mi l-ai facut cadou.
Ti-as spune atat de multe. Ti-am spus de fapt, daca ai stiut sa vezi printre lucrurile pe care le-am facut si le fac inca. Am lasat tot deoparte si m-am aruncat cu capul inainte. Da, am dat in zid. Si a durut. Dar poate si zidul s-a slabit un pic. Mai dau inca, si nu mai doare atat de tare, mi-am pus casca de optimism feroce. Am impresia ca din nou, dupa atata timp, mi-am luat zborul catre un vis. Si asta merita orice momentan.
I will go to sleep now, dreaming for my happy-end.